Un popas la pat

Un popas la pat, o încercare, un drum spre Lumină

După Thierry Gamelin, « Chemin de guérison » (Drum de vindecare)

Rugăciunea unui om bolnav

Către Spiritul  aflat în adâncul propriei Constiinte

Doamne, Care trăieşti în mine, trezeşte-mă la viata ta, fă-o să-şi strige în mine bucuria,până şi  în locurile unde doare.

Doamne,  am fost zidit după asemănarea ta arată-mi Calea către tine, şi îndepărtează de la mine tot ce amăgeşte.

Doamne, Tu care esti Izvorul vieţii,peste uscăciunea din mine fă să curgă din belşugApa  vie.

O, Doamne, care eşti Duh, aprinde-mi de Iubire toate ascunzişurile fiinţei, trezeste în mine focul Adevarului Tau, si puterea Nadejdii Tale, fă ca celulele mele să-şi înceteze goana nebunească.

Boala este un mesaj  de la propria ta fiinţă.  E un răspuns al corpului la tot ce-i îndrugă o minte obosită şi o conştiinţă rănită.

Boala se aseamănă rănilor adunate în noi în o viaţă întreagă.

Corpul tău este ca o oglindă: oglindă a sufletului care se caută.

Oglindă a gândurilor care te năpădesc.

Oglindă a părţii din fiinţa ta care te prigoneste.

Corpul tău îţi oglindeste gândurile.

Când nu e în cugetul tău altceva decât război, corpul ti se scufundă în suferinţă.

Dacă neliniştea ne cotropeşte gândurile, corpul ostenit ne aduce aminte că a sosit vremea să-i dăm şi lui atenţie, iubindu-l.

Boala nu este o fatalitate nici o pedeapsă: este o învăţătură.

Departe de a-ţi fi un duşman, este pur şi simplu un mesaj. Cuvânt sacru al unui Părinte care te cunoaşte şi te iubeşte mai mult decât o faci tu însuţi.

Închipuieşte-ti că Domnul stă azi de vorbă cu tine. Cu nespusă duioşie, cu toată dragostea Lui de Tată, îţi spune:

Copilul meu, încetează lupta cu tine însuţi. Lasă jos armele pe care ti le-ai adunat zi de zi, cu răbdare, dar nebuneşte. Acceptă să te iubeşti şi fii conştient că eşti o fiinţă unică, minunată. Da, aşa eşti: iar pentru mine fiecare fiinţă omenească are un pret infinit.*

Renuntă să te mai chinui singur. Încetează să crezi în nenorocirea ta; ai putea să te laşi păcălit de jocul ei subtil.

Imaginaţia naşte chin: te face să crezi  în adevăruri care nu există; te face să te crezi părăsit, când de fapt nu eşti;  sporeşte suferinţa pe care o simti în suflet, în minte şi-n trup, şi-ti ţine discursuri care-ţi hrănesc disperările.

Când vei întelege că imaginatia te împiedică să  vezi realitatea,

când vei fi simţit, în adâncul tău, că Adevărul nu a încetat nici o clipă să te însoţească, atunci, cu zâmbet şi pace, vei putea, în sfârşit,  să te iubeşti.

Nu aştept altceva de la tine decât hotărârea dea te deschide înaintea mea.

Te-am zidit ca să mă iubeşti, ai Puţină milă de tine, şi-ti vei trăi viata căreia i-ai fost sortit…

Da, din adâncul suferinţei tale, iubeşte-i pe ceilalti, iubindu-te şi pe tine însuţi, acceptându-te aşa cum esti, şi vei străbate taina bolii tale.

Trăite greşit – adică: în revoltă si ignorantă – boala si suferinţele pe care le aduce ea duc la sfâsiere lăuntrică, nasc lacrimi si singurătate. Însă nu boala este cea care te sfâsie, ci felul în care o priveşti.

Gândeste-te că-ti poti preface suferinţa în drum de lumină, acesta e întelesul adânc al experientei pe care o faci bolind. Fă din boala ta o experientă de viată prin care vine către sufletul tău mai mult decât o vindecare : o mântuire.

Crede-mă, ia-o pe calea care duce către împăcare.

Întelege că rănile tale cele mai adânci îţi vin din neştiinţă, o neştiinţă care te desparte de cunoasterea lui Dumnezeu. O neştiinţă care îţi face si mai grea singurătatea, îndepărtarea de El, de oameni, de tine însuţi.Gândeşte-te la acest lucru: corpul tău a obosit să tot primească mesajele de frică ori neliniste pe care  le trimiti neîncetat. Mesajele acestea nu sunt inocente, si poartă un rod otrăvit…

Când vorbesc despre dragostea pe care fiecare trebuie să si-o poarte, nu mă gândesc la un soi de idolatrie a persoanei proprii. Dimpotrivă! Este vorba numai de a aprecia darul vieţii aflat în fiecare, dar care poate fi pus în slujba tuturor, inclusiv a noastră. Iubeşte-ti viaţa, si transmite această dragoste celorlalti.

A-ti reuşi existenţa nu înseamnă să ti-o pierzi în impasurile unui cotidian în care plutesc atâtea miraje, ci să o clădesti, să-i dai un sens. Poate că nu suferi decât din pricină că nu o stii.

Corpul tău a răspuns chemării unei minţi pline de neliniste: boala, depresiunea – si cine ştie ce încă – sunt răspunsuri care arată cât de mult îţi lipseşte dragostea.

Nu e oare una din primele porunci: « Îţi vei iubi semenul ca pe tine însuţi »… ?

În Epistola către Efeseni (5,29), sfântul Pavel precizează: « Nimeni nu si-a urât vreodată propriul trup, dimpotrivă,  fiecare şi-l hrăneste, şi are grijă de el ». Asa este bine să fie; de am putea aduce trupului nostru singura hrană de care are nevoie: dragostea!

Puţină autosugestie:

Eu (…) accept faptul că boala îmi aduce un mesaj.

Eu… accept ca un val de iubire să se îndrepte spre celulele mele bolnave, spre inima mea bolnavă, spre nervii mei pusi la încercare.

Eu…. mă las pătruns de dragostea care mă înconjoară, cea care e în afara mea dar mai ales în mine.

Eu… accept să renasc în dragoste, să cred că ea există, înăuntrul meu.

Eu… stiu că, dincolo de suferinţele mele, se află Viata.**

Eu… accept să privesc în fată Iubirea: nu am de ce să las ochii în jos, fac parte din ea.

Eu… îmi  ţin inima în Lumină, si mă las vindecat de Iubire.

« … Esti de pret în ochii Mei si de cinste si te iubesc » (Isaia 43,4) « Oare femeia uită pe pruncul ei si de rodul pântecelui ei nu are ea milă? Chiar dacă ea va uita, Eu nu te voi uita pe tine. Iată, te-am însemnat în palmele mâinilor mele; zidurile tale sunt întotdeauna înaintea ochilor Mei! » (Isaia 49, 15-16)

« Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaste foarte » (Psalmul 138,14).

**  « Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt nimic faţă de mărirea care ni se va descoperi » (Romani 8,18)

Meditaţie

Lungit în pat, cu ochii închisi,  porneste la drum…

Prietene al meu, frate al meu,

Drumul vieţii tale este un drum al iubirii. Dăruieste iubire si vei căpăta iubire. Fă ordine în tine, si proiectează în jurul tău armonie, si vei trăi în pace. Seamănă în jurul tău zâmbet, si vei culege bucurie.

Întinde-te si închide ochii. Te invit la o călătorie uimitoare. Te va duce spre Lumina care străluceste în miezul tuturor lucrurilor. Priveşte-o cu ochii inimii, Lumina aceasta. Nu încerca să întelegi ceva: deschide-te pur si simplu dragostei, nu încerca să rationezi, căci ochii mintii tale s-au închis.

Lasă la o parte zgomotul asurzitor pe care-l întreţii înăuntrul corpului tău; iesi, pur si simplu, din el. Înaintează, si priveşte în jur, desprinzându-te de orice gând de luptă, de ură, de îndoială ori de invidie. La urma urmelor, nu-s decât gânduri: felul tău de a vedea. Sunt ale tale, si sunt relative; priveşte-le cu detasare, asa cum priveşti un buchet de mărăcini aflat pe drumul tău.

Gândurile nu ti-au adus până acum linişte: nu te apropia de ele prea mult, teme-te de rănile pe care ti le pot face. Chiar dacă există fructe pe unii din acesti arbusti, treci mai departe, căci sunt fructe dăunătoare.

Mergi mai departe si nu te lăsa îngreunat de nici o temere. Drumul urcă si se îngustează; natura se schimbă în jurul tău; pomii înverzesc; păsările cântă în ramuri; cerul e tot mai albastru. Razele soarelui se joacă cu florile; drumul tău serpuieste si se agată de panta unui munte pe care-l zăresti.

Întoarce-te o clipă înapoi; priveşte, mai jos, la tufisurile tale pline de spini. Ce departe îţi par…

Acum, lasă ca inima să ti se umple de pacea nouă care te înconjoară;  pune în ea copacul acesta care-ti spune ceva, pasărea care cântă, floarea care-ti surâde.

Cum te simti? Ce sentimente încerci ?

Drumul  continuă, serpuind în voie. Deodată, jos în vale, zăresti o căsută. Îţi aminteste de povestile copilăriei. Stă pitită printre flori, căsuta aceasta a unei zâne, agătată sub deal, si pe fatada ei sunt două ferestre care privesc neobosit o natură prefăcută în icoană. Priveşte căsuta. Lasă-te cuprins de farmecul ei bătrânicios. Fii atent la toate senzatiile pe care scena ti le aduce, la toate amintirile pe care ti le stârneste.

Apropie-te de casă. Deodată, îi vezi intrarea: o usă albastră, de un albastru adânc, patinat de ani. Pasii te călăuzesc către acea intrare. Pui mâna pe clantă, împingi usa care scârtâie, si descoperi, ascuns într-un colt, un cersetor. E murdar, fără vârstă, în zdrente, si privirile-i sterse te imploră să nu-l alungi.

Ce simti la vederea lui? Milă ? Dezgust? Frică ? Ură? Cum trăiesti această întâlnire?

Cersetorul, esti tu. Sunt eu. Toti cersim dragoste. Ne-am născut din Iubire, vom trăi în Iubire, si ne petrecem viata cersind Iubire. Nu există o mai grea încercare decât aceea de a fi lipsit de Iubire. Ce ai făcut cu Iubirea dată tie? Deschide-ti inima către tine însuţi, si lasă-i efluviile să curgă liber înăuntrul tău. Iubeşte în tine nu pe cel care ai vrea să fii, ci pe cel care esti, si vei stii să-i iubeşti si pe fratii tăi. Ai încredere în inteligenta inimii tale, si ea te va face să descoperi si alte inimi.

Acum, ia-l în brate pe cersetorul acela, sărută-l, si  bea din izvorul privirii lui. Este un izvor cu apă vie, de care erai lipsit, un izvor de care ai nevoie ca să trăiesti. Trebuie să înveti iar să iubeşti. Începe, împăcându-te cu tine însuţi.

Lumina care-ti străluceste în inimă este izvorul oricărei vindecări. Tine-ti inima în Lumină, si Lumina îţi va dărui, iarăsi, putere.

Călătoria imaginară, lăuntrică, la care te-am invitat este un prilej oferit sufletului tău de a se apropia de tot ce este rănit în el, de tot ce este cuprins de revoltă. Apropie-te de rănile tale iubind, ascultând, linistind, însotind, mângâind. Călătoria aceasta te va ajuta să te desprinzi de toate trăirile negative. Te va ajuta să începi un dialog între organismul tău suferind, si fiinţa de lumină care locuieste în el, si esti tot tu. Citeste acest text încet, instalat confortabil în pat, si încearcă să lasi cuvintele să te vrăjească. Dacă ti-l citeste cineva, ascultă, relaxat, cu ochii închisi. Si apoi, adânceste-te în pacea care s-a ivit. Roagă-te. Poti spune asa:

« Doamne, care esti si în afara mea, si în mine, curăteste-mă si luminează-mă ».

« O, Tu Care esti acasă la Tine în adâncul inimii mele, primesc Iubirea Ta, si mă închin Ei. În adâncul inimii mele, mă las în voia Ta. Căci îmi esti Părinte iubitor, si stii, mai bine decât mine, de ce am nevoie si ce îmi aduce bine. În mâinile Tale, Tată, las toată făptura mea, viata mea, boala, asteptările, dorurile, tot ce mă usurează si tot ce mă apasă. Cu Tine, pot orice. Cu Tine, totul e bine. »

Copilul din tine, cel care plânge undeva nestiut, primeste-l…

Fără a ceda ispitei de a ne judeca si de a ne condamna singuri, să aflăm pacea, căutându-ne adevărul. A ne judeca singuri, asa ceva poate veni atât de lesne din orgoliu sau din ignorantă!

Sfântul Apostol Ioan ne-o spune limpede:

Fii mei, să nu iubim numai cu vorba, ci cu fapta si cu adevărul.

În aceasta vom cunoaste că suntem din adevăr,

si în fata lui Dumnezeu vom afla odihnă inimii  noastre.

Fiindcă, dacă ne osândeste inima noastră, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră, si stie toate. (I Ioan 3,18-19)

Ce am făcut cu dragostea pe care o ducem în inimi, cu dragostea care-si are izvorul în Dumnezeu? Putem oare întelege cât sunt de întristătoare îndoielile noastre de sine pentru Inima Lui nesfârşit de iubitoare ? Când suntem bolnavi, umiliti, si înfruntăm greutăti, să nu ne iubim doar « din vârful buzelor », să nu ne prefacem, să nu fim ipocriti cu noi însine. Să fim în stare să vrem, din credintă, să-I ascultăm porunca: Iubeşte-ti fratele, asa cum te iubeşti pe tine însuţi. Să avem curaj, cerându-I Domnului să aducă un sens suferinţei, asa încât durerile să ne fie ca niste pietre pretioase, ce arată calea pe care ne îndreptăm către El. Si, dacă ispita disperării rămâne puternică, ne atrage si ne cucereste, să ne păstrăm încrederea, « căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră, si stie toate ».

Vindecarea sufletului, cea de care atârnă totul , ajunge să avem credinta de a o cere. Actul pe care avem a-l face? Un act de credintă, pur si simplu, însă un act care ne angajează responsabilitatea. Vreau, accept să mă iubesc, asa cum mi-ai poruncit. Vreau, accept să primesc totul de la Tine. Mă las întru totul în seama Ta. Am încredere, îndrăznesc să cred că sunt, pentru Tine, un copil nespus de iubit…

Iubitilor, dacă inima noastră nu ne osândeste,

vom avea îndrăznire către Dumnezeu.

Si orice cerem, primim de la El, căci  păzim poruncile Lui,

si cele plăcute înaintea Lui facem. (I Ioan 3,21-22)

« Dar ce pot face, acum că stau la pat, sau sunt legat cu lanturi de depresiunea prin care trec? mă poti întreba. Ce sens pot da distrugerii fiinţei mele, care merge înainte? Nu crezi că-mi ceri prea mult ? »

Nu, nu vreau să-ti cer ceva imposibil, ci încerc numai să schitez pentru tine un drum. O cale ce poate duce la vindecarea sufletului, o cale pentru regăsirea păcii. Cu riscul de a nu-ti fi pe plac, trebuie să-ti spun că ni se cere, mereu, să mergem mai departe, de n-ar fi decât făcând un mic pas, un pas cât de mic, pe calea încrederii. Ni se cere acest act de lăsare pe mâna lui Dumnezeu, această acceptare iubitoare a vointei Lui, pentru ca, asa cum spune sfântul Pavel în Epistola către Romani (8,28), toate să curgă si să se desfăsoare spre binele meu:

Si stim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce Îl iubesc.

Chiar tintuit la pat, actiunea pe care o faci, lăsându-te în seama iubirii Domnului, este reală, si « lucrătoare » si, în chip tainic, contribuie întrucâtva la mântuirea lumii. Ti se cere să crezi că Dumnezeu îţi poate vindeca sufletul, nu să te prefaci…

Asa că ai încredere! Caută-ti adevărul. Încearcă să vezi, în desfăsurarea vieţii tale, ce te-a făcut să te crezi părăsit. Iartă-te pentru ce ti s-a întâmplat din vina ta, iartă-te pentru că ti-ai devenit cel mai mare dusman… Dumnezeu îţi cere să regăsesti în tine copilul încrezător de altădată. Copilul care stia să se lase mângâiat, când ceva îl făcea să plângă, copilul de-al cărui zâmbet ai nevoie. Încearcă să te vezi asa cum erai cândva: un copil care râde, cu un surâs ca o rază de soare, un copil cu fata curată ca un răsărit de soare. Priveşte imaginea, bucură-te de ea. Zâmbeste copilului acestuia, întinde-i bratele. Acceptă să plângă, când îl supără ceva. Ia-l în brate, bucură-te de prezenta lui, mângâie-l…  Si vei simti cum, dinspre el, ajunge la tine un val aducător de viată. Ia-l în brate; sărută-l; lasă-ti emotia să curgă în voie; si, mai cu seamă, cere-i să te ierte pentru tot răul pe care i l-ai făcut. Spune-i că nu-l vei mai lăsa niciodată în părăsire. Că nu te vei mai lăsa pradă Tristeţii. Că tii la el. Că n-ai stiut să întelegi. Si va veni prima parte a vindecării: împăcarea cu tine însuţi. « Îţi vei iubi fratele ca pe tine însuţi »…

Deschide apoi ochii, si vei vedea că Dumnezeu te priveşte si te iubeşte, că-ti întinde bratele asa cum părintele din pilda povestită de Iisus aleargă în întâmpinarea copilului său pierdut si regăsit.

Să ne veselim si să ne bucurăm: căci fratele tău acesta era mort si a înviat, pierdut era si s-a aflat. (Luca 15,32)

Boala ta este asemenea pribegiei fiului risipitor: o iesire din rostul tău, o întrerupere a relatiei « în duh si adevăr » cu Tatăl… Revino, întinde-i la rândul tău bratele Celui care, primul, te-a iubit. Si, în numele Lui, dăruieste iubire copilului pierdut si regăsit din tine, copilului însetat de dragoste, si atât de încrezător! Cu el de mână, revino la Tatăl. Esti asteptat. Ai întârziat deja atâta, si nu ai înteles că boala se confundă cu drumul către vindecare. Ia-ti drept călăuză copilul  minunat din tine… Duhul însuşi, prezent în miezul suferinţelor si îndoielilor tale, e tot el. Ascultă-l… Aduce vindecare sufletului tău, si asterne peste zbuciumul inimii tale ca o mantie de pace.

Rugăciune

Am pus în mâinile Tale, Doamne, totul: tot ce mă necăjeste si tot ce mă îndurerează, tot ce mă face să tremur, si tot ce mă stânjeneste si mă tulbură. Îngrijorarea pentru ce va fi, ti-am lăsat-o. Totul, Ti l-am dat, totul l-am pus în mâinile Tale.

Totul, îl las, din nou, în grija Ta.

Totul: poverile grele purtate cândva, si ce mă face azi să plâng, si ce sper,

si dorinta obsedantă de a întelege « de ce »-ul destinului meu.

Totul, l-am lăsat în grija Ta.

Am pus în mâinile Tale, Doamne, totul.

Fie că e vorba de viată, fie că e vorba de moarte,

de sănătate ori de boală, de început ori de sfârşit.

Căci totul e bine în mâinile Tale. Totul.

Repetă cu încredere si auto-sugestionează-te fără teamă :

Eu …. accept să văd în mine copilul din mine care n-a încetat a plânge, ca să fie luat în brate.

Eu … îl primesc în mine pe acel copil: ascult ce are să-mi spună.

Nu sunt singur: singurătatea e o iluzie a mintii mele.

Încredintez copilului din mine această singurătate: o va preface în raze de soare.

Drumul bolii mele este un drum de vindecare.

Eu … sunt cel dintâi medic al meu: aduc sufletului, în rugăciune, toate îngrijirile de care are nevoie.

Eu … mă vindec, atunci când mă întorc către Iubire.

Nu de durere am nevoie, nu de pedeapsă, ci de multă, multă blândete.

Cu fiecare respiratie, las să intre în mine suflul vieţii. Când inspir, Numele cel sfânt al Domnului coboară în inima mea. Când expir, îndepărtez de la mine, cu puterea Lui, orice frică si orice grijă, si orice îmi umple sufletul de otravă.

Exercitiu pe respiratie

Mă las în seama ta, Doamne si renunt să controlez toate,

renunt la disperare, sunt al tău (expirând, ceea ce se face în trei timpi + o pauză).

Mă simt in mâinile tale, refăcut. ( pe inspiratie, un timp)

Iubeşte-te!

E dreptul tău, si datoria ta. Încearcă deci să refuzi gândul că boala te-a micsorat si devalorizat, în ochii celorlalti, si în ai tăi proprii. Nu poti fii atât de orgolios încât să-ti închipui că ai dreptul să dispretuiesti pe cineva: nici pe tine nu ai voie să te dispretuiesti…

Lăsând la o parte dispretul de sine, ori autocritica, usurează-ti memoria, elibereaz-o de orice gând dureros care mocneste în adâncurile ei, elibereaz-o mai ales de regrete; si vei întelege că esti si slab, dar si puternic, si vulnerabil – o, cât de vulnerabil! – dar si nemuritor. Căci Spiritul îsi va trăi va trăi mereu viata în fiinţa, si viata aceasta este ceea ce te sustine si în clipa asta. Duhul este si cel care-ti croieste calea către tămăduirea sufletului.

Nu, nu ai cu ce să te mândresti, acum. Dar esti iubit asa cum esti, părinteste, fără ca tu să ai vreun merit în acest lucru. Mândria e arma celor slabi si inconstienti. Si arma aceasta duce către violentă, chiar si-n starea de slăbiciune. Mândria, orgoliul, iată ce ne face să refuzăm să ne lăsăm ajutati, mângâiati, vindecati; iată ce ne face să ne plângem singuri de milă.

Să înlocuim, asadar, formulele de genul « Lovesc, agresez, deci exist », cu « Iert, deci exist »… si ne vom găsi pacea.

Si cui avem mai mult a ierta, decât nouă însine?

Tu, cel care citesti aceste rânduri, încearcă să faci acest gest care nu cere decât un « da »: « Da, cred că Duhul trăieste si lucrează, în altii si în mine ». Acceptă faptul că ai nevoie de fratele tău, asa cum si el are nevoie de tine. Lasă-te ajutat, lasă-te iubit, lăsând la o parte tot ce te împiedică s-o faci… Lasă mândria la o parte. Fiecare fiinţă pe care o întâlnesti are ceva să te învete; fiecare fiinţă aduce cu sine un mesaj, fiecare întâlnire este un dar al vieţii.

Oricine ai fi, îţi multumesc, prietene care-mi vorbesti, fie si numai din priviri…Îţi multumesc, prietene care mă ajuti si mă sprijini, esti pentru mine ca o lumină. Esti fratele constient al inconstientelor mele. Esti un trimis al Luminii, si-ti deschid portile

inimii mele.

« Că asa zice Domnul, a Cărui locuintă este vesnică si al Cărui nume e sfânt: Sălăsluiesc într-un loc înalt si sfânt si sunt cu cei smeriti si înfrânti, ca să îmbărbătez pe cei cu duhul umilit si să îmbărbătez pe cei cu inima frântă. Si cei care îl jeleau vor izbucni în cântri de multumire. Pace, pace celor de aproape si celor de departe, zice Domnul, si Eu îl voi tămădui. » (Isaia 57,15 si 19)

Meditaţie

Esti ca un vas, un vas gol care asteaptă să-l atingă unda vieţii…

Închide ochii; dă-ti la o parte simtămintele. Suferinţelor din tine, vorbeste-le blând; si bucură-te de gândul că pacea, încet-încet, te va cuprinde. Pacea coboară peste tine ca roua, si vine să-ti scalde în trupul tău orice zgârietură si orice rană. Fă-i loc în tine. Ascultă-i melodia…

Nu ai nimic de făcut, nici un efort. Lasă-te, pur si simplu, în voia păcii care intră în tine. Recunoaste că nu-ti apartine: îţi este dăruită. Trece prin tine. Singurul lucru pe care-l ai de făcut este să zici: accept ca pacea să intre înăuntrul meu, o las să se răspândească asa cum se răspândeste, într-o cameră, un parfum bun.

Repetă jocul acesta, si priveşte cum pacea îţi străbate încet-încet toată fiinţa. Îţi umple fiecare coltisor, fiecare celulă. Si acum, lasă-te cuprins de bucurie. Închipuieste-ti că esti ca un vas… Corpul tău e un vas de lut. Primesti orice. Esti deschis, gata să primesti o iubire nesfârşită, si nu opui nici cea mai mică rezistentă.

Esti ca o amforă, astepti, cu încredere, ca unda luminoasă a iubirii să vină să te umple. Nu cere nimic: acceptă valul acesta de lumină. Intră într-o relatie de încredere deplină cu el. Priveşte spre lumina ce vine să atingă vasul de lut care esti tu: si vasul se umple de lumină. Încet, se lasă umplut de raze. Priveşte cum bucuria îţi urcă în suflet, cum te pătrunde, si rămâne în tine. Valul care te cuprinde e ca o undă de bucurie, o undă gingas înmiresmată.

Primeste bucuria care se revarsă în tine, fii tot mai constient de prezenta ei. Nu e ca o plăcere trecătoare. Nu are nimic material. Nu-ti este exterioară. Bucuria, esti tu; bucuria, este ceva care există în tine. Esti un canal. Un canal prin care trec pacea si bucuria.

Află-ti plăcerea în închipuirea aceasta a ta ca un canal de lumină. Priveşte undele care trec prin tine: este viata nouă care-ti este dată ca s-o trăiesti. Esti în lumină.

Cu blândete, priveşte cum se îndepărtează de tine vechiul univers pe care ti-l clădisesi. Priveşte înapoi si întelege cât de mult te chinuia. Trăind în smerenie, este ca si cum te-ai naste iar : fiu al Pământului, esti, mai ales, fiu al lui Dumnezeu. Primeste Lumina, si ea te va umple de strălucire, si vei primi pace si bucurie.

Fericit esti, tu cel ce priveşti la tine însuţi cu milă, respect, si smerenie, căci vei deveni un canal al iubirii.

Repetă cu încredere:

Eu…. îmi dau seama de adevăratele mele nePuţinte, si mă las în seama Vieţii.

Eu… accept să dau un sens bolii mele, încredintând-o Ziditorului tuturor lucrurilor.

Singur Dumnezeu dă sens unei situatii în care eu nu găsesc nici un sens.

Primind boala fără a mă  împotrivi, îi recunosc puterea creatoare.

Pe mine…. boala mă face să accept să fiu ajutat.

Eu…. accept ca Spiritul să vină să mă lumineze si să mă vindece.

Eu…. am încredere în vindecarea care-mi este destinată.

A te vindeca, înseamnă a renaste, a intra într-o viată nouă.

Eu… las un duh de pace, dragoste si bucurie să se răspândească în toate părtile corpului meu bolnav.

Am încredere. Am încredere. Am încredere.

« Să nu vă fie frică! »

Chiar dacă ti se pare că esti înconjurat de un orizont dusmănos,

chiar dacă îţi lipseste aerul, si totul te-apasă,

chiar dacă noptile îţi sunt lungi si grele,

si nu-ti afli în pat o pozitie în care să te doară mai Puţin,

chiar dacă citesti în ochii celor din jur o milă pe care nu ti-ai dori-o,

nu ceda, în nici un caz, nu ceda fricii!

Frica nu a fost nicicând o unealtă a vindecării.

Dimpotrivă, e ca o poartă ce se închide în fata vieţii.

Nu uita acest cuvânt:

«  Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al puterii si al dragostei si al întelepciunii care aduce stăpânire de sine. » ( 2 Timotei 1,7)

Frica este o fiară sălbatică: se hrăneste din îndoielile tale, si se desfată văzându-te epuizat. Este încăpătânată, si stă mereu trează, răspândind în juru-i duhori de moarte: ascunsă în străfundul fiinţei tale, stă mereu gata să se arunce asupra cugetului tău, încărcându-l si obsedându-l. E în stare să te arunce oricând în prăpastia disperării, si urcă din adâncul măruntaielor, până la conştiinţă, ca lava care tâsneste dintr-un vulcan.

Ne ia pe toti prin surprindere, si ne poate oricând îneca.

Ne paralizează si tese în jurul nostru bariere de netrecut.

Frica e un dusman puternic.

Cu acest adevăr în minte, fereste-te de ea!

Stai de veghe, si nu o lăsa să iasă din vizuină: căci tare ar dori să te înghită de tot!

Când îi simti în preajmă suflul înghetat; când simti că măruntaiele ti se crispează la atingerea ei, răsuflă adânc, si primeste în piept oxigenul încrederii. Deschide-te Luminii si Vieţii.

Închipuieşte-ti cum lumina îţi scaldă fiecare celulă într-o rouă plină de zâmbet.

Las-o să-ti dea iar viaţă. Si apoi, expirând, aruncă afară tot ce vrei să dai la o parte:

angoasă, singurătate, teamă, disperare, revoltă împotriva soartei.

La fiecare expiraţie, încearcă să vezi cum se elimină fiecare din trăirile acestea negative.

« Nimic să nu te tulbure, nimic să nu te sperie.

Răbdarea obtine orice. »

Memorează aceste cuvinte ale sf.Teresa de Avila, si gândeste-te că nimeni nu poate spune asa ceva, dacă Duhul lui Dumnezeu, cel care alungă frica, nu este prezent în el.

Duh, răsuflare, două cuvinte cu aceeasi origine, două cuvinte la fel de sacre.

Respiră asadar în mod constient, si temerile, angoasele, tulburările se vor atenua si vor dispărea. Dacă un eveniment trăit te-a tulburat si « ti-a luat respiratia », fă-ti o prioritate din a-i reda ritmul, înainte de a găsi o solutie problemelor care te angoasează; căci trupul ne poate ajuta să ne stăpânim gândul. Si pacea va reveni treptat în inima ta chinuită.

« Nu vă temeti ». « Nu-ti fie frică ». Îndemnul acesta apare în Biblie, se spune, de cel Puţin 366 de ori…

Tristeţea, alung-o cu hotărâre

Alungă lacrimile de tristeţe.

Nu lăsa să ti se întunece inima, chiar de-ar fi să strigi în sinea ta, precum Psalmistul:

« Afundatu-m-am în noroiul adâncului, care nu are fund; intrat-am în adâncul mării si furtuna m-a potopit; ostenit-am strigând, amortit-a gâtlejul meu, slăbit-au ochii mei nădăjduind către Domnul… » (Psalmul 68)

Ci, mai degrabă, lasă-te călăuzit către o mai bună cunoaştere a propriei tale fiinţe.

În aceste zile grele, îţi este dat să-ti întreci si mai mult limitele. Poti suporta lucruri care altădată ti-ar fi fost imposibile. Te invit să intri în adâncul  conştiinţei, si să-ti deschizi ochiul lăuntric către diferitele privelisti al căror unic stăpâneşti.

Lasă-te călăuzit, încet-încet, către adevărul tău: adevărul unic al unei fiinţe unice, răsădite în Adevăr. Simte-te îndreptătit să ai senzatii plăcute. Încearcă să devii conştient de o altă dimensiune a ta, pe care o ignorai.

Închide ochii.

Respiră adânc, si, expirând, scoate din tine orice angoasă si orice încordare. Ai deplină încredere în suflul care intră în tine, si acoperă-ti întreaga fiinţă cu mantia de pace pe care ti-o aduce; pacea aceasta, trage-o adânc în piept.

Cum te simti?

Fii atent, si priveşte, ca un spectator aflat în afara scenei, către propriile-ti îndoieli si temeri; încearcă să le dai o formă, să le vezi: imaginează-ti un fel de mici sfere care plutesc în tine, de care trebuie să te desparti.

Cum primesti această imagine, ce vezi în ea ?

Micile sfere făcute din angoasă fac parte din tine. Întelege că unele sunt colorate, si că tii la ele. Priveşte-le, si fii de acord să le lasi la o parte. Îndoielile, angoasele, temerile, toate acestea nu se confundă cu tine. Nu sunt « tu ». Si te fac să refuzi să te iubeşti.

Priveşte-le cum plutesc în dezordine. Şi respiră mai departe constient, respiră adânc. La fiecare inspiratie, fă să pătrundă în inima ta o rază puternică de soare. Şi inima ti se umple de lumină. O lumină care ajunge până si la ultimul atom din care esti făcut. Îţi face bine, îţi aduce bucurie. Bucură-te asadar de senzatia aceasta, apoi lasă pacea să se răspândească treptat în tot corpul tău.

Cum trăiesti intrarea luminii?

Iar acum, în tăcerea pe care ai făcut-o înăuntrul tău, îţi vei închipui cum lumina izbeste pe rând fiecare din sferele umplute cu angoasă, teamă, îndoială, gânduri negre obsedante.

Priveşte: de fiecare dată când una din ele este atinsă, angoasa dispare; se evaporă fără ca vointa ta să intervină. Lasă lumina să te curete de orice frică si neliniste: tot ce ai de făcut, este să răsufli adânc, plin de încredere. Lasă ca Lumina să te spele. Simte-te bine.

Priveşte cum sferele dispar la atingerea razelor soarelui tău interior.

Iubeşte dragostea pe care ti-o dăruiesti,

iubeşte dragostea care-ti este dăruită;

totul este iubire, în tine si în jurul tău.

Trezeste-te si lasă-ti inima să functioneze asa cum i-a fost menit: un releu de dragoste infinită, la care participi, si care nu vrea altceva decât să te vindece.

Cu încredere, lasă-ti inima în seama Luminii, si îţi vei salva trupul.

Repetă asa:

Eu…. sunt un instrument al propriei mele sănătăti.

Eu… accept să las pacea să strălucească în mine.

Mă umplu de bucurie respirând în spatiul interior de liniste pe care mi l-am creat.

Linistea care s-a instalat în mine îmi alungă treptat temerile.

Deschide-te, inimă a mea, către lumina care aduce pace; si nu te mai închide, renuntă să te crispezi în jurul angoaselor.

Frica este boala celui singur si părăsit.

Lumina care intră în mine îmi risipeste toate temerile.

Am încredere, si accept să-mi las la o parte frica.

Frica întretine toate durerile: renunt fără regret la orice gând de frică.

Alungându-mi temerile, le îndepărtez orice putere de a-mi face rău.

Las Lumina să mă spele de orice angoasă.

Eu… mă iert pentru faptul că mi-am întretinut temerile si angoasele.

Eu… am încredere.

Frica nu mai are asupra mea nici o putere.

Scrisoare de la un prieten care a fost cândva foarte bolnav

Rândurile de mai jos ti le adresează un frate care a fost si el bolnav, chinuit de nelinisti si regrete, străpuns de acele perfuziilor, si scuturat de greturi, pe patul lui de la un spital de oncologie. Se numeste THIERRY GAMELIN, un om care s-a făcut bine, si a scris apoi o carte numită DRUM DE VINDECARE. Din această carte sunt extrase, usor modificate, paginile din acest caiet. Printre lucrurile pe care le-a făcut, cu gândul la experienta avută pe patul de spital, a fost redactarea acestei scrisori, pe care i-ar fi plăcut să o primească, atunci când suferea în singurătate.

« Prietene necunoscut,

Tu, care suferi, si ale cărei suferinţe si revolte le cunosc, pentru că le-am trăit, îţi scriu ca să-ti spun că trebuie să-ti păstrezi curajul si încrederea. Când mă durea totul, eram asa de disperat, încât uitasem aproape că există pe lumea aceasta ceva precum marea. Nu era cumva o iluzie, la fel ca tot ce am cunoscut frumos si bun? Când nu-ti rămâne decât durerea, ai impresia că ea este singura realitate, si că restul a dispărut…

M-am simtit singur, părăsit, vinovat chiar de faptul că eram bolnav. Disperarea e ca un voal care te acoperă încet-încet, si totul se scufundă în întuneric. Ascunde fata minunată a vieţii, îţi ascunde până si adevărul tău: acela de făptură unică a lui Dumnezeu, iubită de Ziditor ca si cum ar fi singura de pe lume. « Toate se duc, dacă îţi pierzi gustul pentru viaţă », îmi spunea un prieten venit într-o zi să mă viziteze. Avea dreptate. În disperare chiar, TREBUIE să-ţi regăsesti pofta de a trăi.

Prima etapă: să-ti redescoperi demnitatea. Bolnav, esti, înainte de orice, fiu iubit al lui Dumnezeu. Nu ceilalti îţi dau demnitatea, si, în fond, ce contează că te simti «  la cheremul lor »? Gândeste-te mereu că tu însuţi îţi redai demnitatea, si că ea nu depinde de privirea celorlalti. Ea depinde direct de felul în care te priveşti tu, şi de felul în care vei străbate evenimentul dureros care îţi stă în fată.

Prietene, vei fi demn în măsura în care vei străbate cu demnitate acest eveniment. Este un drum spre întelepciune, străbătut în mod constient.

Intrând în  spatiul tău interior, care este un « templu al Duhului », o adevărată Biserică, un « pământ sacru », îţi vei afla acolo adevărul. « Veti cunoaste Adevărul, şi Adevărul va face din voi oameni liberi » (Ioan 8,32)

Adevărul tău? Nu esti persoana pe care si-o închipuie unii că o cunosc: nu esti asa cum te înfătisează atitudinea lor, când critică si răuvoitoare, când plină de simpatie: dacă ar fi să fii asa cum te văd unii si altii, ai fi diferit la fiecare clipă…

Recunoaste, pur si simplu, că esti tu însuţi. Recunoaste că ceilalti te privesc asa cum se privesc pe sine, si că cei care nu se suportă pe ei însisi, nu suportă nici pe altii; că suferinţele zilei de azi îsi au rădăcinile în viata ta, pe care tu singur o cunosti.

Acceptă să fi răspunzător de o parte a dificultătilor tale, si pune responsabilitatea aceasta, ca o ofrandă, în fata Domnului. Mila Lui îţi va absorbi trecutul, si te vei deschide încrederii în Cel care se ocupă de tine acum, si se va ocupa de viitorul tău.

Un peisaj de primăvară

Esti un fir de iarbă pe care se-asterne roua vieţii. În zilele acestea care nu-s usoare, intră în cămara inimii tale, si fii atent la răsuflarea tăcerii care s-a asternut în tine. Esti ca un om ce păseste, sovăielnic, în întuneric. Fă câtiva pasi, si încearcă să-ti reprezinti o scară ce coboară adânc în sufletul tău. Priveşte scara aceasta, cu trepte argintii, lucioase, ducând spre infinit. Desfă-ti inima din strânsoarea nelinistii, si coboară una câte una treptele care te conduc spre ceea ce esti.

La fiecare treaptă pe care păsesti, te cuprinde o liniste tot mai adâncă. Un fum ca de tămâie îţi înmiresmează corpul, si-ti atinge fiecare celulă. Respiri linistit, si cobori mai departe. Tăcerea care se asterne în jurul tău este a ta, si se aseamănă cu o frânghie argintie, prin care esti legat de univers. Iată-te ajuns jos, la capătul scării. Opreste-te, si aruncă o privire spre ceea ce ai lăsat sus: numai umbre, fantome de frică, neliniste, himere, tot felul de lanturi cu care te-ai legat singur, fiindcă ai confundat supravietuirea cu viata. Întelege cât sunt gândurile acestea negre de slabe: în locul sfânt în care ai ajuns, ele nu au acces.

Si acum, priveşte în jur: e încă întuneric, dar zorile mijesc: o lumină diafană, ce emană din fiecare obiect întâlnit. Viata izvorăste din buchetul de copaci pe care-l zăresti deodată, nu departe de tine. Rădăcinile copacilor sunt înfipte în lacul tău interior, si se hrănesc din apele tale linistite. Esti chiar copacul care se înaltă spre cer, si te slujesti de energia apei si a pământului ca să te ridici zi de zi tot mai sus. Si mai esti si lacul cu unde limpezi, în care strălucesc raze suprafiresti. Natura trăieste din ce e suprafiresc, fără să-si pună întrebări; asteaptă răsăritul; se trezeste în fiecare dimineată către viată, cu o prospetime înnoită. Angoasa nu există. Viata trece, irezistibil, si tu nu esti nimic altceva decât canalul prin care ea se scurge. Primeste în întreaga ta fiinţă răsăritul  soarelui. Scaldă-te în razele soarelui ce se naste. Bucură-te simtind cum curge viata prin tine.

Priveşte firul  de iarbă care se mlădiază în adierea zefirului. Vezi cât este de ascultător firul acesta, cu câtă firească docilitate se lasă udat de rouă. Esti firul de iarbă ce străluceste sub rouă. Lasă-te, zi de zi, hrănit de roua vieţii. Este hrana venită din cer: putere care te face să trăiesti. Soarele face din rouă un izvor de lumină. Iar lumina aceasta varsă peste fiecare fir de iarbă valuri vindecătoare.

Lasă-ti conştiinţa să arate inimii tale de ce anume are nevoie: si atunci, roua va acoperi un pământ pe care-l credeai uscat. Tot ce e învârtosat în trupul tău se va mlădia, si crăpăturile vor fi astupate; flori minunate vor creste în pustiul devenit verde. Grădina nu e un lucru foarte diferit de pustiu: e doar o stare a conştiinţei. Nu ai altceva de făcut decât să accepti transformarea pustiului în grădină.*

Si acum, deschide ochii, si priveşte în jur; păstrează în inimă bucuria luminii ce ti-a fost sortită.

* « Sufletul lor va fi ca o grădină bine udată si ei nu vor mai tânji » (Ieremia 31,12)

« Domnul te va călăuzi necontenit si în pustiu va sătura sufletul tău. Va da tărie oaselor tale si vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată. » (Isaia 58,11)

« Întristarea voastră se va preface în bucurie ». (Ioan 16,20)

Repetă asa:

Eu…. ascult ce are să-mi spună boala; devin constient de inconstientele mele.

Boala si suferinţa mea sunt instrumente de progres, căci prin ele ajung să descopăr esentialul fiinţei mele. Caut, doresc să le dau un sens.

Dincolo de ele, străluceste lumina.

Eu…. am hotărât că îmi voi trezi corpul la tot ce înseamnă dragoste.

Las Lumina să se împrăstie înăuntrul celulelor mele bolnave.Dăruiesc organelor mele bolnave toată dragostea care le-a lipsit.

Îndepărtez orice gând negru, orice disperare; am încredere în duhul vieţii.

Gândurile mele de distrugere sunt ca niste nori ce se risipesc încet-încet.

Cerul meu interior este limpede si plin de lumină.

Eu… sunt un copil al luminii.

Prin boala mea, învăţ să mă cunosc.

Dincolo de toate durerile, bucuria rămâne, mereu accesibilă.

Se poate trăi si fără griji: ajunge să vrei!

« Nu vă îngrijiti de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei. » (Matei 6,34)

Suferinţei, la ce bun să-i adaugi grija pentru ce va fi? Nu are nici un rost să porti în acelasi timp povara zilei de azi si cea a zilei de mâine. Dumnezeu, nu uita, se slujeste de toate slăbiciunile noastre, spre a ne pătrunde fiinţa cu puterea Lui. Această putere, harul dumnezeiesc ne-o dăruieste pentru fiecare clipă, pentru fiecare « prezent »: provizii însă nu putem face… Dificultatea prin care treci astăzi, încearcă să o priveşti în fată, să o străbati, nu numai cu resemnare, ci aducând Domnului multumiri.

Cei care se roagă stiu ce înseamnă aceasta: căci numai prin rugăciune ajungem să primim, din mâinile Domnului, toate cele ce ni se întâmplă, cu încredere si recunostintă.

Aminteste-ti, asadar, cuvintele Apostolului, si fă-ti din ele o regulă de viată; la rândul lor, ele te vor ajuta, îţi vor fi, în lupta pe care o duci cu boala, arme:

« Nu vă împovărati cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune si rugă cu multumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu ». (Filipeni 4,6)

Grijile fiind, asadar, lăsate la o parte, trecutul si viitorul tău fiind încredintate Spiritului, Adevărului, Vieţii: alt fel spus, Milei si Dragostei, trăieste-ti fiecare clipă a vieţii în deplină conştiinţă. Fii atent la orice îţi vine, gratuit, pe calea simturilor. Priveşte atent cerul albastru, pe care se scurg nori albi, urmăreste zborul hulubilor, ascultă cum ciripeste păsăretul mărunt, cuibărit prin frunzis, ascultă cum bate un clopot; admiră frumusetea unui zâmbet, scufundă-te în vraja unei melodii care-ti aminteste de copilărie, de nevinovătia si bucuria ei. Este o victorie, când reusesti să vezi, dincolo de orice durere, partea pozitivă a lucrurilor: adică, tot ce este viată. Cu răbdare, secundă după secundă, dăruieste corpului tău ostenit victoriile de care are nevoie, si dragostea care-l va sustine si-l va vindeca. Fereste-te de capcanele pe care ti le întinde neîncetat suferinţa: necazul, singurătatea, disperarea, atentia exagerată la tot ce e negativ, neplăcut, distrugător.

Sufletul, ti-l poti instala, dacă vrei, în Lumină: si asa, vei birui moartea.

Cuvintele sunt niste pietre cărora le dai viată tu

Bucuria, ti-o poti făuri, o poti instala în tine, prin puterea cuvintelor de care te folosesti. Există cuvinte care ucid, si cuvinte care vindecă – atunci când ceea ce spunem este inspirat de către Duhul Sfânt.

Cuvintele sunt niste pietre cărora le dai viată tu însuţi. Le alegi forma si culoarea. Le potrivesti unele cu altele. Faci din ele un tablou. Zi după zi, înalti în sufletul tău o zidire care-ti seamănă. Poate fi o simplă stână, si poate fi un palat; sau poate fi o temnită… Cum îţi închipui casa care ti se aseamănă? Intră în sinea ta; devino constient de limbajul tău. Care sunt cuvintele pe care le repeti? Care sunt propozitiile în care ai crezut?

Gândeste-te o clipă la aceste haine cu care se acoperă gândul tău.

Cuvintele sunt hainele cu care te îmbraci; ele îţi exprimă starea sufletească. Sunt copiii pe care îi hrănesti zi după zi. Sunt planta pe care o stropesti, universul pe care ti-l creezi. Sunt însăsi fiinţa ta.

Fii constient de universul care-ti este propriu, de regulile si credintele care-l guvernează. Până acum, în ce a constat credinta ta ? Ce ai făcut din dragoste pentru Domnul?

Lumea pe care o vezi este aidoma cugetului tău: de ce să pleci la drum încărcat cu atâtea bagaje? La ce-ti slujesc toate bastoanele pe care le iei cu tine? De ce te lipsuri te temi ? Crezi că, dacă ai multe bagaje, drumul îţi va fi mai usor?

Lasă jos orice povară, revoltă, orice armă; renuntă la ceea ce făceai din prudentă. Stai jos si priveşte atent.

Priveşte, mergând pe stradă, un orb care păseste ca un automat. Pipăie aerul cu bastonul, ca să dea de obstacolele pe care nu le simte decât când a ajuns lângă ele. Apropie-te de el, si vorbeste-i cu blândete; însoteste-l pe calea lui; deschide-i ochii inimii tale: căci acest orb esti chiar tu.

Priveşte copilul care se joacă într-un scuar. Aleargă, râde. Deodată, se împiedică de ceva si cade. Privirea lui, veselă cu o clipă înainte, se întunecă: asa se întâmplă si cu tine când ti se face frică, si când singurătatea urcă din adâncurile temerilor tale. Apropie-te de copil; vorbeste-i cu blândete; deschide-i ochii inimii tale: căci acest copil esti chiar tu.

Priveşte marinarul care-si conduce corabia pe ocean. Nu se sinchiseste prea mult de directie: îl bucură mângâierea vântului, zgomotul valurilor care se sparg la pupă, urma pe care o lasă corabia lui. Dar dacă vântul devine prea puternic, iată-l că s-a pierdut. Corabia se învârteste de pomană, si vântul nu-i mai este aliat, ci dusman. Căci marinarul nu face prea multe parale… Dar nu-l lăsa să se rătăcească si mai tare. Apropie-te de el, vorbeste-i cu blândete, însoteste-l pe cale; deschide-i ochii inimii tale: căci navigatorul cel nepriceput esti chiar tu.

Nu ajunge să mergi ca să ajungi la destinatie. Fii constient de drumul tău, si drumul va fi usor. Cuvintele de care te folosesti de obicei ti-au întunecat conştiinţa. Faci din ele armele de care crezi că ai nevoie ca să duci bătăliile pe care îţi închipui că le ai de dus. Cuvintele acestea de Tristeţe, revoltă, supărare, descurajare, sunt asemenea întunericului  de care are parte orbul, asemenea  obiectului devenit pentru copil piedică, asemenea directiei pe care navigatorul cel neîndemânatic a pierdut-o. Schimbă-le, si universul tău va deveni cu totul altul. Omenirea întreagă e un organism bolnav, care are nevoie de dragoste si de milostenia Domnului. Fă din coltul tău de lume, asa bolnav cum este, asemenea omenirii întregi, o oază a păcii, si vei trăi. « Acolo unde e Tristeţe, adu bucuria ta… »

Rugăciunea unui  slujitor al Cuvântului

« Te rugăm, Doamne, pentru fericitul acestei lumi care, beat de noroc, nu prea stie încotro s-o ia, pentru ca Tu să-l chemi si el să priceapă că trebuie să vină la Tine; Te rugăm pentru cel aflat în suferinţă si care, în necazul lui, nu stie încotro să-si îndrepte pasii. Cheamă-i si pe unul si pe celălalt, pe fericitul si pe nefericitul pe care îi desparte totul, pentru ca ei să fie totusi uniti în gândul că nu au unde se duce decât la Tine. Te rugăm si pentru cei care nu găsesc drumul, fie pentru că au luat-o pe altă potecă, fie că merg în directia gresită, fie că s-au împiedicat si sovăie. Si pentru cei care duc mai departe Cuvântul Tău, pentru ca nimic să nu-i tină departe de Tine, si să nu-si facă despre ei însisi o părere meschină. Numai Tu, Doamne, poti aduce oamenii la Tine, folosindu-Te de tot si de toti. Te rugăm, asadar, să aduci la Tine pe toti oamenii. Amin. » (După Sören Kierkegaard)

Repetă cu încredere:

Eu… accept ca lacrimile mele să devină picături de rouă.

Eu… dăruiesc Duhului toate supărările mele, pentru ca ele să se prefacă în cântare de laudă.

Eu… dăruiesc Duhului toate angoasele mele, pentru ca ele să devină strigăte de bucurie.

Eu… străbat victorios taina bolii mele.

Revolta se naste din gândurile mele; jertfa laudei, din credinta mea.

Eu… am luat hotărârea de a-mi aduce mie însumi mai curând pace decât chin.

Eu… sunt cel care-mi făuresc propria liniste, propria bucurie.

Eu… aleg cuvintele care vindecă, si renunt la cele care ucid.

Eu… sunt constient de faptul că limbajul meu lăuntric este rugăciune, si că rugăciunea mă leagă de Acela care este Calea, Adevărul si Viata.

« Pace oamenilor bunei voiri… »

În tot ce faci, în tot ce simti, în tot ce-ti este dăruit să trăiesti, în toate situatiile,

arată-ti buna vointă.

Ea este vointa orientată spre bine, vointa ancorată în Voia lui Dumnezeu.

Este hotărârea mea de a trăi bine, înrădăcinată în sălăsluirea dumnezeiască în mine.

Tu, care suferi, ai grijă de tine.

Renuntă să te distrugi clipă de clipă, prin descurajare, mânie, revoltă, ură si disperare. Mesajele aducătoare de moarte, de care lumea e plină, poti refuza să le asculti. Închide-ti urechea vestilor proaste, concluziilor catastrofiste, răutătilor îndreptate împotriva celor de care depinzi. Nu te mai război cu viata!

Priveşte-ti vointa ca pe o unealtă pusă la dispozitia ta: ai grijă ca ea să nu devină o unealtă a distrugerii. Să nu fie vointa ta un instrument  făcut exclusiv pentru luptă si luare în stăpânire.

Nu ai ce să dovedesti, încercând să domini: în dar ai primit tot ce ai, si până si faptele bune pe care le-ai putut face. « Ce ai pe care să nu-l fi primit? » (1 Corinteni 4,7)

Ai fost chemat să trăiesti în pace. Nu-ti pune vointa în slujba unor războaie nedrepte si inutile.

Nu ai nimic de dovedit, nimic de schimbat în starea de fapt, nu trebuie să faci altceva decât să îţi schimbi optica. Altfel spus, să-ti « răstorni inima »: să te convertesti.

« Facă-se voia Ta, precum în cer, asa si pe pământ ». Fericit esti, dacă întelegi mesajul acesta adus de rugăciunea  pe care ne-a învăţat-o Mântuitorul. E plin de încredere în nesfârşita dragoste, în nesfârşita milostenie, în infinita îngăduintă a lui Dumnezeu pentru făptura sa. Îţi stă în putere să-ti ridici inima spre acele culmi pe care ni le-a arătat Mântuitorul, spunând, pur si simplu, « da ». Si atunci vointa ta se va acorda cu cea a Ziditorului tău, si vei ajunge, încet-încet, să accepti, din mâna Lui, până si plecarea din « valea plângerilor », moartea trupească ce ne asteaptă pe toti. Iti spui, poate: « Mi-e greu să cred în vreu Dumnezeu, mi-e greu să accept, mi-e greu să iubesc, si, mai ales, mi-e greu să iert si să mă iert ». Dar adaugă asa – nu e greu! – « Vreau să cred, să accept, să iubesc, să iert si să mă iert. Ajută, Doamne, nePuţintei mele! »

Si vei primi moartea sortită tie, nu mai devreme însă de clipa statornicită de Dumnezeu, fără să o anticipezi cu nimic, dar si fără să te sperii si să te zbati. « Intru în Viată. Mă îndrept către Tatăl meu care mă iubeşte, către Lumina fără sfârşit, către Bucuria căreia nimic nu-i poate pune capăt. Mă întorc în Patrie. »

Suntem făcuti pentru Mila dumnezeiască, cea nesfârşită, asa mizerabili cum suntem si încărcati de consecintele greselilor noastre si ale altora, asa solidari cum suntem cu răul lumii; suntem făcuti pentru Dumnezeu, cum e făcut grâul pentru moară.

Dumnezeu, Bunătatea, Duiosia fără sfârşit, îi asteaptă pe toti cei ce nu s-au înrădăcinat definitiv, voit, în refuzul  Iubirii Lui.

Cuvinte pentru sperantă

Cere-I Tatălui, cu o rugăciune insistentă, să te învete să taci, pentru ca, tăcând în sinea ta, să-ti  atintesti privirile spre inima ta adâncă, acolo unde se iau hotărârile importante, acolo unde poti fi cu El, ascultându-L. Îi vei simti curând prezenta, atunci când pacea se va asterne asupra durerilor si rănilor tale; o prezentă care te simplifică, te uneste cu El, te mângâie si te vindecă. Dar cum poti spune, cu ce cuvinte, ceea ce nu e de spus?

Acum, ca acum două mii de ani, în vremea locuirii Sale în trup omenesc, Dumnezeu ti se adresează. Imaginează-ti că-ti vorbeste chiar acum. Cine stie? Poate că-ti spune  asa:

«  Fiule al Meu, prietene,

Cuvintele mele, încărcate cu drăgăstoasă milă, aleargă spre tine.

Cuvintele Mele te mângâie, pline de Lumină.

Cuvintele mele te privesc, si-ti aduc vindecare.

Tu, care Mă asculti, ia în mână Scripturile.

Primeste în suflet cuvintele lor, si depune-le în adâncurile tale;

asează-le pe trupul tău, si în el,

si lasă-te clădit din nou,

căci numai prin Cuvântul Meu existi… »

Numai Iubirea te poate vindeca. Lasă-te iubit. Lasă-te cu totul în seama Iubirii, cea care vindecă orice nePuţintă, si vei fi fericit. Curaj! Nu te teme! Încrede-te în viată !

« Doamne, Dumnezeul meu,

ajuta ca sufletul meu să Te dorească!

Dorindu-Te, să Te caute.

Căutându-Te, să Te găsească.

Găsindu-Te, să te iubească. »

(dintr-o rugăciune a sf. Augustin)

Leave a Reply