Animal nemuritor

Turritopsis nutricula

Singurul animal nemuritor de pe planetă

” Turritopsis nutricula, este o hidrozoare care s-a răspândit din Caraibe in toate oceanele lumii prin balastul navelor evacuat în diferite porturi.
Aceasta creatura de 5 milimetri este cunoscuta ca singurul animal, care pote reveni de la maturitate la tinerete, astfel trişand moartea. Acest “proces” a fost pentru documentat prima dată în anul 1992, raportat de către G. Bavestrello în Scientia Marina şi raportat de Science News pe 23 iunie 2008.

Cum această meduză hidrozoană este capabilă să treacă de la stadiul de adult matur la cel de polip imatur (primul stadiu din viaţa unei meduze), ar putea să nu existe limite privind durata sa de viaţă. Iar oamenii de ştiinţă spun că e singurul animal despre care se ştie că poate face acest lucru, informează green.yahoo.com, un blog dedicat cercetării naturii. De obicei, după reproducere, meduzele mor, însă această specie poate reîntineri până când ajunge din nou la maturitatea sexuală. Acest proces poate fi, teoretic, repetat la infinit.

Sunt cu adevărat aceste meduze nemuritore? Dacă da, ce se va întâmplă cu oceanele Pamantului cand aceste creaturi se vor raspandi la nesfarsit ?

Geneticieni şi biologi marini au încercat sa a determine cum Turritopsis nutricula isi inverseaza procesul de imbatranire.

Secretul constă într-un proces proces numit transdiferenţiere, proces în care un anumit tip de celule este transformat în alt tip de celule. Unele animale sunt capabile de transdiferenţiere limitată, putând astfel să-şi regenereze anumite organe, cum este cazul salamandrei care îşi poate regenera anumit organe. Pe de altă parte, îşi poate regenera întregul corp, de nemumărate ori. În prezent oamenii de ştiinţă şi-au ăndreptat atenţia asupra acestei meduze, pentru a încerca să descopere mecanismul care îi anulează îmbătrânirea.

Dacă ți-a făcut bine acest articol, fă și tu bine altora și distribuie-l!

About the Author

Follow me


{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
>