Monologul Lui Dumnezeu

“M-am uitat la tine cand te-ai trezit de dimineata.
Asteptam sa-mi spui doua trei cuvinte, multumindu-Mi pentru cele ce ti s-au intamplat, cerandu-Mi parerea pentru cele ce urma sa le faci astazi.
Am observat ca erai mult prea preocupat ca sa-ti cauti haine potrivite pentru a merge la serviciu.
Speram sa gasesti cateva clipe ca sa-Mi spui : Buna dimineata! Dar erai mult  prea ocupat.
Pentru a vedea ca-ti sunt alaturi, am surprins pentru tine cerul cu culori si  cant de pasarele. Pacat ca nu ai observat nici atunci prezenta Mea.
Te-am privit plecand grabit spre serviciu si iar am asteptat. Presupun ca fiind atat de ocupat, nu ai avut timp nici atunci sa-Mi spui doua vorbe.
Cand te intorceai de la munca, ti-am vazut oboseala si ti-am trimis o ploaie marunta care sa-ti alunge stresul acumulat. Am crezut ca facandu-ti aceasta placere iti vei aduce aminte de Mine. In schimb, suparat, M-ai injurat.
Doream atat de mult sa-Mi vorbesti.  Oricum ziua era, inca, lunga!
Ai pornit televizorul si in timp ce urmareai programul preferat, Eu am asteptat.
Ai cinat apoi cu ai tai si tot nu ti-ai adus aminte de Mine.
Vazandu-te atat de obosit, am inteles tacerea ta si am stins splendoarea cerului ca sa te poti odihni, dar nu te-am lasat in bezna.                                                                                                                                                           Am lasat veghetori pentru tine o multime de stele. Era asa de frumos, pacat ca n-ai observat…
Dar nu conteaza! Poate chiar nu ti-ai dat seama ca Eu sunt aici pentru tine.
Am mai multa rabdare decat poti sa-ti imaginezi tu vreodata..
Vreau sa ti-o arat, pentru ca si tu, la randul tau, sa o arati celor din jurul tau.
Te iubesc atat de mult incat voi pot accepta toate acestea.
Acum esti pe punctul de a te trezi din nou.
Nu-Mi ramane decat sa te iubesc si sa sper ca macar azi, imi vei acorda putin timp din timpul daruit tie.
Iti doresc o zi buna si minunata ca sufletul tau luminos !
Al tau Tata, Dumnezeu.”

Tu decizi ce vei face dupa ce il citesti, nimeni altcineva nu ne mai conditioneaza.

Dacă ți-a făcut bine acest articol, fă și tu bine altora și distribuie-l!

About the Author

Follow me


{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
>